No products in the cart.
Pe Dušan Vukmanovič nu l-am găsit în arhivele de stat din Cetinje.
Fără prenumele tatălui său, Miloš, descoperirile s-ar fi oprit aici, ceea ce nu ar fi fost puțin lucru. Doar norocul a făcut ca descoperirea prenumelui să aibă loc.
Imediat după plecarea de la Slavko, toată familia a început să caute documente. Așa s-a descoperit arborele genealogic întocmit de Danilo Vukmanovič în anul 1985. Acesta fusese scris pe mai multe file. Fila aceasta fusese singura, dintre toate cele aproape 20 file, care nu se pierduse. Pe toate celelalte, autorul minuțioasei munci le predase unui presupus editor, cu mai mulți ani înainte. În Muntenegru se publică și se păstrează asemenea documente. Uneori, ele pot deveni utile instrumente de cercetare istorică. Filă cu număr 9 a fost pusă deoparte, din motive pe care Danilo Vukmanovič, autorul arborelui genealogic, nu și le mai amintește, azi. Cert este că nu a apucat să predea fila 9 editorului, care nu a mai publicat cartea, fără a-i mai restitui documentele și restul filelor. În timp ce toate celelalte file ale încrengăturilor genealogice ale celor care își cunosc ascendența s-au răzlețit, aceasta s-a păstrat. Este tocmai fila care privește ramura lui Dušan. Aștepta ziua în care Dušan avea să fie restituit vechii lui familii, cu rădăcini până la 1480. În mod cert, nici vinul nu mai ajută pentru a marca această coincidență, fie și cel de împărtășanie, din proscomidiarul Sfintei Sofii, dinaintea căderii Constantinoplului, eveniment petrecut cu doar 27 ani anterior anului cu care începe pagina 9 a acestui Rodoslav. Doar un coniac ar putea fi luat în considerare.
Corectitudinea unui înscris privat cu o asemenea vechime poate fi stabilită observând etajele generațiilor, care se opresc odată cu descendenții lui Dušan, în timp ce ai congenerilor lui continuă. Reiese că Dušan a fost ultimul om de legătură cu țara lui natală, dar asta cu mult timp înainte de a ajunge în România, în 1940, când totul a amuțit. Se confirmă, astfel, istoria familiei din România, împiedicată să își cunoască ascendența muntenegreană din rațiuni politice pe care doar foștii comuniști români le-ar putea explica. Momentul în care informația din Rodoslov se fragmentează coincide cu generația fiilor lui Dušan, așa cum a și fost. Într-adevăr, din rațiuni de protecție a familiei, bunicul Ljubomir a refuzat să se mai refere la vechile lui origini, începând cu anul 1952, când a fost arestat pe motiv că pactizase cu regimul schismatic, titoist. La acel moment, primul său născut (tatăl meu) avea 10 ani. Tot ce știam despre strămoși fusese pe baza amintirilor lui de copil. Nimic de la bunicul, care a murit în 1984. Bunicul Ljubomir nu a dezvăluit nici măcar locul înmormântării tatălui său, Dušan. Așa erau timpurile, pe atunci, așa au rămas până în 1989.
Întorcându-mă la Rodoslov, vechimea documentului însuși, precum și faptul că este un document redescoperit, nu preconstituit, sunt argumente de autenticitate. În plus, este un document corect, deși întocmit la mare distanță în spațiu și timp, fără contacte cu familia din România, despre care abia în 2021 s-a aflat că se afla în România. De altfel, contactele românilor cu iugoslavii ar fi fost imposibile în anul 1985. Și, oricum, în 1985 Ljubomir murise iar despre fiii lui nu se știa nimic în fosta Iugoslavie. Nici reciproc. Chiar și de la o asemenea distanță, informația din Rodoslav este corectă în privința numelui și numărului fiilor lui Dušan. Acuratețea descendenței fiilor lui Dušan nu poate decât să confirme corectitudinea ascendenței lui. Prin urmare, Rodoslav este de luat în considerare în atunci când atestă că Dušan este fiul Miloš. Care a fost sursa informației din 1985, în plin comunism, la întocmirea filei 9 din Rodoslav, bătrânul Danilo Vukmanovič nu și-a mai putut aminti, atunci când l-am vizitat, după incursiunea la arhivele de stat. Cert este că informația din Rodoslav a fost confirmată și de datele arhivistice, care au atestat existența lui Miloš Vukmanovič.
Am demarat cercetarea documentelor de arhivă deținând un nume în plus: pe cel al tatălui lui Dušan, Miloš Vukmanovič. Despre primul știam când se născuse. Pentru al doilea aveam o fotografie. Am pornit în căutarea persoanei lui folosind informația vizuală oferită de medaliile din fotografie. În registrele de pașapoarte găsisem mulți Vukmanovič, dar pe niciun Dušan plecând în Rusia, în România sau oriunde altundeva. Medaliile erau singurele care mai puteau fi valorificate și, cum erau în număr mare și în cel mai înalt grad (cea în formă de cruce distingându-se cu claritate), am presupus că fusese decorat, printre altele, și cu ocazia Jubileului din 1910, eveniment care marca 50 de ani de domnie a Regelui Nikola. Și așa a fost. De altfel, cred că atunci, în 1910, a fost făcută și fotografia. Medalia de Jubileu se confirma în arhive ca fiind acordată lui Miloš Vukmanovič. Odată cu ea, apărea funcția administrativă deținută, aceea de kapetan, un fel de guvernator local al regiunii Podgora, Crmnica. Pe baza informației despre această funcție administrativă, am descoperit declarațiile lui de avere din 1904-1907 și 1910-1912, inclusiv. I-am găsit semnătura de kapetan aplicată pe documente oficiale.
Cea mai importantă informație a documentelor fiscale este aceea care atestă că Miloš Vukmanovič, din Podgor, a produs vin și rachiu, după cum urmează: 150 litri de vin și 10 de rachiu în 1905 și 1906, 576 kg struguri și 30 litri rachiu în 1907, 150 litri vin și 35 litri de rachiu în 1912. Oricât a încercat, așchia tot nu a sărit departe de trunchi, deși la o distanță considerabilă față de Podgor, recuperată după un secol.
(To be continued)
