No products in the cart.
Visasem să ajung în Muntenegru, dar nu aș fi crezut că, ajungând acolo, voi găsi dovezi palpabile ale unor străvechi rădăcini, cu atât mai puțin în patria unor înaintași de acum cinci generații. Excludeam gândul de a întâlni rude sau măcar oameni purtând același nume de familie. Nici măcar nu aveam idee cât de răspândit putea fi acest nume de familie în fosta Iugoslavie. Nu cunoșteam limba, în afară de cuvintele de bază: Syrah, Pinot Noir, Vranač. Drept urmare, nu am plecat în Muntenegru cu acte de legitimare familială sau cu fotografii de posibilă identificare a vreunui arbore genealogic. Mă mulțumeam să fiu acolo, în atmosfera autentică a locului. Știam că la barza chioară îi face Dumnezeu cuib. Totul era pe chill –asta până s-a stricat aerul condiționat al mașinii, proaspăt reparat, ceea ce este cu totul altă poveste.
Puținele documente și fotografii nedistruse de bunicul patern, Ljubomir, de teama prigoanei comuniste din anii 1948-1952, mi le expediase tatăl meu, cu doar câteva zile înainte de plecarea în turism genealogic. Avusesem nevoie de ele mai mult pentru demersurile nou inițiate la C.N.S.A.S., în legătură cu arestarea lui Ljubomir din 1952, sub suspiciunea de a fi dușman al poporului și spion al regimului titoist, în simpla lui calitate de purtător al numelui unui foarte apropiat camarad al renegatului Tito. Documentele rămase nearse constau în câteva fotografii de familie, un carnet de refugiat din Basarabia, menționând nașterea în Muntenegru a lui Dušan, laolaltă cu o diplomă de viticultor acordată bunicului Ljubomir, ca șef de fermă la Nicorești. Ele făcuseră drumul de la Tecuci (orașul meu natal) la Constanța. Totul se petrecuse în regim de urgență, de când plecarea intrase în linie dreaptă.
Nici aceasta nu avusese loc întâmplător, de când aflasem că mai existase un Vukmanovič, cu prenumele Luka. Preot în Crminca, doctor în teologie și teoretician antimarxist, fusese ucis în 1945, la nici 40 de ani, apoi sanctificat în anul 2011. Cu 20 de ani înainte de călătoria în Muntenegru, îmi botezasem copilul cu numele de Luca (azi, Luca Vucmanovici este unul dintre membrii Consiliului de Administrație VIFRANA). Nu atât coincidența cu privire la nume surprindea, cât povestea martirajului preotului, în care, dincolo de furtuna ideologiilor secolului XX și ravagiile ei, se regăseau reminiscențele străvechii legende biblice a lui Cain și Abel.
Luka Vukmanovič, sfântul din Crminca, fusese ucis în primăvara anului 1945 de către partizani, camarazii fratelui său, Svetozar, supranumit Tempo (pentru că, fiind mereu pe fugă, el le cerea oamenilor să nu îi risipească timpul). Acest frate fusese luptător în tabăra partizanilor în timpul celui de-al doilea Război Mondial, fiind declarat erou național. Apropiat politic al lui Josip Broz Tito, membru în guvernul iugoslav, autor de memorii și de numeroase cărți și articole despre lupta antifascistă, s-a remarcat nu doar ca teoretician al ideologiei comuniste, dar și ca luptător împotriva nemților naziști și italienilor fasciști, ocupanți ai țării sale. Fratele său, Luka, a sfârșit în groapa comună, laolaltă cu alți 18.000 de adepți ai ideologiei contrare, regaliste, unioniste (cu Serbia), conservatoare și, în forma ei extremă, de dreapta, similară mișcării legionare. Masacrul četnicilor și a simpatizanților lor s-a petrecut la sfârșitul războiului, la granița Sloveniei cu Austria. Într-acolo căutau să se refugieze toți adversarii ideologici ai partizanilor și, la rigoare, aliații inamicului german. Tempo nu a ordonat uciderea fratelui său, Luka, dar nici nu s-a implicat în salvarea lui, de capturarea căruia se pare că a aflat. Fiul lui Luka, Čedomir, a fost cruțat doar pentru că, la acel moment, avea numai 12 ani. Čedo a fost crescut și educat de unchiul său, Tempo, a cărui viziune politică a împărtășit-o, până în ultima parte a vieții lui, când Čedomir a simțit nevoia să se apropie de figura paternă și de valorile venerate de părintele său.
Aflând o asemenea saga și intuindu-i caracterul excepțional, am realizat potențialul ei, de călăuză înspre locul de origine al acestor frați, așadar al înaintașilor comuni, oricât de îndepărtați. Povestea putea ajuta la descoperirea unui loc strămoșesc, posibil comun.
Ajuns la fața locului, am înțeles că diferendul fraților nu avusese nimic aparte. Între 1941-1945, în paralel cu războiul mondial, se derulase un sângeros război civil, zonal, în special în partea rurală muntenegreană –un conflict aidoma celui din Spania interbelică și din Grecia postbelică, doar că marcat de o puternică componentă familială, într-o țară în care clanul fusese o instituție politică și militară de bază. Abia odată cu secularizarea puterii în statul muntenegrean, mereu independent față de turci, s-a căutat și o disciplinare civică a acestor grupări tribale, ceea ce nu s-a reușit mereu, de unde ocazionala izbucnire a conflictelor. Istoria celor doi frați Vukmanovič, captivi în tabere ideologice opuse – tot atât de sângeroase și de nemiloase- nu este nici unică, nici excepțională, pentru acele locuri. Familii întregi au fost sfâșiate de luptele dintre frați, dintre copii și părinți, atât ca urmare a unor concepții diferite, cât și a unor vechi vendete familiale, pe care războiul le-a radicalizat și amplificat. În acest context, sanctificarea preotului, teoretician antimarxist, a devenit un gest politic, decis de ierarhiile bisericești actuale pentru o contrabalansare a figurii glorioase, venerate și luminoase a fratelui său, Tempo, teoretician al ideologiei de stânga.
În Muntenegru, logica partizană nu s-a pierdut, nici ca urmare a exceselor comunismului, nici ca efect al căderii sale. Dimpotrivă, muntenegrenii venerează an de an ziua de 13 iulie 1941, a strângerii rândurilor în lupta împotriva fascismului, ca pe un 23 August 1944 reactivat, pe deplin credibil și, în plus, încărcat de un entuziasm nedisimulat. Anul acesta, la cea de-a 80-a comemorare, care coincide și cu aniversarea a 15 ani de la independența față de Serbia, vor avea loc festivități importante. Orașul Cetinje este înțesat de steaguri cu cifra 15 și de afișe roșii, ilustrând lupta partizană în cel mai pur și nealterat realism socialist. În paralel, obscurantismul religios își face simțită prezența, reorganizând agenda publică după vechi dispute.
Povestea celor doi frați, Luka și Svetozar Vukmanovič, a ajutat la identificarea locului lor de obârșie. Satul se cheamă Utrg, desprins din vechiul Podgor. Nu am făcut altceva decât să merg pe urma poveștii lor. Am ales, pentru această incursiune, o zi de duminică. Speram să găsesc, la biserica satului, un preot cu care să depăn povestea acestei încercate familii. Era Duminica Rusallilor. O zi cât se poate de potrivită pentru detectivistism genealogic și pentru depistarea rubedeniilor până la Adam și Eva. Logica arborelui lui Ieseu nu era exclusă, într-o zonă vitivinicolă dominată de soiul autohton Vranač (așadar, tot un V).
(To be continued)
